Ten Years in Italy, Three Weeks a Human - A Memoir by Cristina G.


Acum tu te întrebi ce te interesează pe tine cărți scrise în limba engleză.

Păi, sincer, dacă vrei să-ți îmbunătățești sau să înveți engleză, cărțile mele sunt cele mai indicate pentru asta. Sunt scrise special pentru politgloți/trigloți și așa mai departe. = Adică nu folosesc cuvinte chisnovate ca să mă dau mare.

Bine, nici măcar nu știu prea multe.

Această carte - Ten Years in Italy, Three Weeks a Human - după cum probabil ți-ai dat seama, este despre Italia. 

Pentru cine nu a citit @Despre mine, trebuie să spun că am locuit în Italia din August 2000 până-n August 2010. Exact 10 ani. Mi s-au părut o viață.

Autobiografia scrisă sub formă de roman - cu dialog - tratează subiecte sensibile precum:
  • Imigrare
  • Discriminare
  • Prejudiciu și Injustiție
  • Abuz
  • Exploatarea omului de către om
  • Fobii și boli
  • Singurătate
  • Disperare, gânduri de sinucidere ș.a.m.d.
Este foarte ușor să scrii din memorie. 
Obișnuiam să cred. Însă depinde de memorii. Există multe feluri:
  • Memorii fericite 
  • Memorii obișnuite
  • Și există acele memorii pe care ai vrea să nu ți le mai amintești niciodată. 
Ca și la primul fragment din viața mea publicat în Oranges at Christmas in a Communist Country, mi-a fost greu, foarte greu să mă întorc în timp la cea perioadă. Asta a fost exact după 6 ani. 

Cine mă cunoaște personal, sau cine mă citește des, își închipuie că am un caracter extrem de puternic. 
Unii sunt ferm convinși că nimeni și nimic nu ar putea să mă rănească pentru că intimidez și înspăimântez chiar și pe cei mai fioroși dintre human sapiens.  


Tocmai de aceea mulți m-au abuzat până la extrem. A fost ca o provocare pentru ei.
Ba chiar mai mult, acea perioadă nu s-a încheiat. Până și acum, creaturi cu aspect de oameni dar fără suflet, mă umilesc și rănesc fără milă.

"O persoană puternică trebuie anihilată. Trebuie trântită la pământ, scuipată și călcată în picioare până nu mai rămâne fir de demnitate într-însa."
  • Nu contează că sunt o persoană corectă care nu ar răni niciodată pe nimeni. 
  • Nu contează că muncesc din noapte-n noapte să mă întrețin și să-mi ajut părinții bătrâni. 
  • Nu contează că mi-am văzut și-mi văd numai și exclusiv de viața mea. 
  • Nu contează că am învățat singură ce este un blog și cu ce să mănâncă. 
  • Nu contează că nu am cerut niciodată nimic pe gratis. Ba dimpotrivă, am dat și de unde nu am avut. 
Ori dacă contează, contează exact invers. 

"Ea nu-i ca noi. Hai s-o dăm la brazdă. Nu este loc pentru monștri ca ea pe acestă lume. Hai s-o facem praf. Nu are cine s-o apere."

Dar cum am zis și voi zice mereu indiferent de câte ori am inima distrusă și mă târăsc ca un vierme de durere:
Să fii bun este o Decizie Deliberată, nu o consecință. Să fii rău, la fel. 
Asta scriu eu în această carte pe care te invit să o citești când ai timp.

Și dacă apreciezi, de ce să nu lași o recenzie pe Amazon sau Goodreads?




Prima Biografie Publicată pe 24 Decembrie - Oranges at Christmas in a Communist Country

M-am născut pe vremea comuniștilor în perioada cu cele mai multe restricții și cenzuri.
Moldova este destul de departe de București și nu ne era frică să mergem la biserică.

Nu știam multe despre celelalte regiuni ale României sau despre restul lumii în general.
Adică știam ceea ce voia Ceaușescu să știm: nimic - ori mai puțin decât nimic.
Nu e că ne interesa. Trăiam în lumea noastră. Credeam că așa era normal și credeam că toți trăim la fel.
Nu voiam nimic pentru că nu știam că exista ceva.
Viața era o muncă continuă.

Copil fiind, nu mă gândeam la multe pentru că tot timpul liber ce aveam era ocupat cu cărțile.
Însă m-am născut într-o familie de țărani și, pentru cine nu știe, țăranii nu au niciodată timp liber.
Bine, în mod normal iarna iau pauză (sau când plouă).
Dar pentru mine și ceilalți 9 frați și surori, nu existau perioade așa numite moarte.
Iarna și atunci când ploua și nu puteam lucra pământul, o ajutam pe mama la țesătoare.
Desfăceam lână (ori o fuioram), făceam ghemulețe, țevii, etc.
Pentru cine nu a văzut așa ceva, este greu de înțeles.

Cert este că familia mea lucra non-stop. Toți, de la mic la mare, eram sclavi pe pământul nostru. 
Eu citeam noaptea, pe ascuns, la lumina lumânărilor. Atât. Nopțile îmi hrăneam foamea infinită și neștiută de libertate și frumos.

În acest prim fragment din viața mea, relatez aceste fapte.
Nu, nu este deloc o biografie plictisitoare pentru că este scrisă mai mult în format de roman. Adică există dialog și scene foarte realistic descrise.

Dar cel mai important lucru este că această carte, Oranges at Christmas in a Communist Country, nu este o carte tristă. Nu acuz și nu mă plâng. Nu o făceam nici când trăiam pe vremea aia.
Biografia este o relatare de fapte exact așa cum s-au întâmplat. Ori cum le-am perceput eu.


Când Ceaușescu și Elena au fost împușcați, am plâns toți cu sughițuri.
Niciodată nu am fi vrut asta.
A fost un șoc infinit pentru toată familia.
De fiecare dată când vorbesc (ori scriu) despre asta mi se frânge inima de durere iar lacrimile-mi curg nenumărate pe obrajii roșii de emoție.
Retrăiesc acest moment ca și cum s-ar fi întâmplat ieri.

Atunci mulți ar fi apăsat pe trăgaci fără nicio o milă.
Acum majoritatea acelor oameni își frâng mâinile și vor înapoi acea perioadă așa cum era.

Este curios cum uităm ce am simțit, ce am jurat și ce am scandat.

Nicio o fracțiune de secundă nu am vrut ca acea perioadă să se termine și liderii să fie condamnați la moarte.
Însă nici nu vreau să mai am vreodată de-a face cu Partidul Comunist.
Comunismul este un concept formidabil pe hârtie - un vis frumos, o utopie - în realitate însă este sclavagism. Asta a fost pentru mine și familia mea. 
Am lucrat la această carte enorm de mult. Mi-a fost foarte greu pentru că engleza era (și este) o lucrare în progres.

Îmi era groază de reacția lumii și am tergiversat. 4 zile și 3 nopți am lucrat fără pauză să termin și să public ceea ce am început cu 6 luni înainte.
Mi-am asumat un risc grozav și sunt mândră de mine pentru că această carte este foarte populară și apreciată de oameni ce nu cunosc.

Data publicării este 24 Decembrie și a fost aleasă special pentru a fi disponibilă în toată lumea pe 25 Decembrie. O dată memorabilă pentru orice Român ce a fost martor la faptele abominabile și lucrurile terifiante ce au avut loc în acea groaznică zi din 1989.

Este o demonstrație de respect pentru un om care a avut un vis mai mare decât el și l-a înfăptuit.
Ceaușescu a fost o personalitate extraordinară, dar undeva, cumva, a pierdut legătura cu realitatea. 
Dacă ești fan biografii (autobiografii) și nu știi multe despre Epoca de Aur, te invit să citești Oranges at Christmas in a Communist Country și Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness.

— De ce citez titlurile în engleză?
Pentru că toate cărțile mele au fost scrise și publicate în engleză.
Tot ce scriu în engleză este conceput pentru cei care vorbesc engleză ca limbă secundară.
Așadar este o engleză care poate fi înțeleasă de orice poliglot (triglot, etc.).
Ba chiar mai mult, dacă acum înveți engleză, cărțile mele te vor ajuta foarte mult.

— Interesat de perioada comunistă?
— Epoca de Aur este o necunoscută pentru tine?
— Vrei să-ți îmbunătățești engleza?
Această carte îți hrănește foamea de învățătură.



Cine este scriitorul Cristina G.?

— Nu știi cine sunt?
Hai, măi, nu glumi!
Știi foarte bine că sunt un scriitor, poet și blogger. Sunt sigură că mi-ai cumpărat cărțile deja. Ori le-ai descărcat pe gratis.
 Am dreptate?

Dar hai să vorbesc puțin despre mine. Poate nu știi totul, totul.
Oricum, sunt o carte deschisă, sunt sigură că m-ai citit deja. 
  • M-am născut în Moldova, în satul Gherăești județul. Neamț pe vremea lui Ceaușescu. 
  • G. vine de la Gherghel. Prenumele prescurtat, adică redus la inițială urmată riguros de punct (.) a fost necesar pentru că Gherghel nu este un prenume ușor de pronunțat dacă nu ești român.
  • Am 6 surori și 2 frați. Alți 2 frați au trecut la cele veșnice. Sunt penultimul născut – al zecelea – și a șaptea (ultima) fată. În total am fost 11 frați (și surori), însă mama a pierdut o sarcină în afară de aceste 11 nașteri. După nașterea mea, mama a primit un brevet numit Gloria Maternă semnat de Ceaușescu însuși. Dacă vrei să citești despre aceasta, apasă aici. 
  • Părinții mei, Iosif și Maria = sfânta familie (glumă = ha, ha, ha), s-au căsătorit la 18 ani. Cum amândoi vor împlini 83 de ani în 2018, înseamnă că sunt împreună de 65 de ani! Impresionant. Nu?
  • Am muncit de mic copil la câmp cot la cot cu adulții ca să-mi ajut țara să-și platească datoriile. 
  • Când liderii comuniști au fost împușcati toată familia mea a plâns de durere. Crăciunul s-a pătat de sânge. 
Nu ne-a fost ușor pe vremea lui și nu am plâns pentru că-l iubeam. Am plâns pentru că ne-a fost milă. Și-acum mai plâng din când în când. E o amintire ce mi-aș fi dorit să nu am. 
  • Am învățat să scriu și să citesc târziu, adică după 7 ani când am mers la școală. 
De la 5 ani am înnebunit-o pe mama să mă dea la școală. Dar nu aveam încă 7 ani (cum cerea legea) și eram prea mulți copii în sat. Nu erau locuri destule. 
Nu m-au primit până când nu am avut 7 ani împliniți. Lipseau 2 luni până împlineam 8. 
În acea perioadă copiii se înmulțiseră considerabil. Au fost create 4 clase, fiecare cu câte 32 de elevi. 
Negarea școlii a fost o durere nemărginită pentru mine și pentru părinții mei care țineau foarte mult la educația copiilor lor. 
  • La 8 ani am citit Mizerabilii de Victor Hugo și m-am îndrăgostit iremediabil de cărți. Citeam pe ascuns și numai noaptea pentru că ziua era dedicată școlii, muncii la câmp, sau la ajutatul mamei la țesătoare. Dorința de a transmite emoții din paginile unei cărți scrise de mâna mea era arzătoare, dar imposibilă însă într-o lume în care scriitorii mor de foame. 
  • Din 2000 până în 2010 am locuit în Italia unde am învățat că nu contează cât de cinstit și bun ești, ce contează este unde te-ai născut. Am scris 2 memorii (autobiografii) legate de această perioadă. 
  • În 2010, plină de răni deschise și cicatrici adânci pe suflet, cu mintea zdruncinată și fără pic de demnitate și autostimă rămasă, m-am întors în țară
  • În 2012, împinsă de la spate de fratele meu mai mic, Sebastian, m-am apucat de blogging. Nici habar nu aveam ce este un blog și cu ce se mănâncă. A trebuit să-nvăț tot de la 0. Pentru mai mult de 2 ani am lucrat de la un minim de 6 ore până la un maxim de 20 de ore pe primele 2 bloguri. În 2018 am deschise 15 bloguri. 
  • În 2014 m-am mutat în Anglia unde lucrez ca analist în timpul zilei. Noaptea și la sfârșit de săptămână, scriu romane și/sau pe bloguri. Nu am un gram de viață de societate. Adică nu ies/ nu mă duc nicăieri. Tot ce știu este muncă, muncă, și... iarăși muncă. Noroc că respiratul este automatic altfel nu aș avea timp să respir.
  • În 2016, visul ce nu am îndrăznit niciodată să visez, a devenit realitate. Cu romanul de dragoste Half my Age Plus Seven - A Bristih Romance, am devenit un scriitor (autor) înregistrat. 
  • Din 2015 până acum am scris și publicat 14 cărți. 10 sunt în engleză iar 4 în română. Dar voi scrie un articol separat despre asta.
  • Interesată de comportamentul uman și studiindu-l de mic copil, stilul meu se concentrează 100% pe emoții și sentimente. Acest mod de scriere este profund și unic. Toate cărțile și poveștile mele sunt un voiaj în mintea și sufletul ființelor umane. Din nefericire pentru mine, nu mulți apreciază emoțiile pentru că nu sunt în stare să le înțeleagă sau să le controleze. 
  • Principiile mele sunt: Cum îți așterni așa dormiCe ție nu-ți place altuia nu face. Cum faci așa găsești. 
Ce împrăștii în univers asta primești. Așadar împrăștie iubire, și iubire vei primi.
Am mare nevoie de sprijin de acea apelez la tine, om cu suflet. 


Îmi place la pagina Facebook, orice Împarte, Comentează, Urmărește sau orice altă inițiativă pe blog-uri, Twitter, Goodreads, Amazon și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 

Iubire îți doresc! 
Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.

Cristina G.